Sosirea Mosilor de toamna

Mosii de toamna - Pomenirea mortilor

mosii de toamna

 

In fiecare an toamna in sambata, 5 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna.
De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit", intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme”

 

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii - ziua Invierii - numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

Theme Designed by Grozavu.ro